Exista multe tablouri triste celebre si nu toate sunt realizate de femei. Barbatii au creat si picturi care infatiseaza sentimente triste si putem gasi exemple in acest sens in multe genuri diferite. Cititi mai departe pentru a afla despre unele dintre aceste lucrari.
Sa examinam fiecare pictura pentru a-i intelege semnificatia. Indiferent daca pictura este un portret, un peisaj sau o natura moarta, este probabil sa existe o poveste in spatele ei. In plus, vom explora ceea ce i-a inspirat pe artisti sa creeze aceste lucrari.
Melancolie de Edvard Munch
Tabloul „Melancolie de Edvard Munch” prezinta o femeie, care pare a fi intr-o depresie extrema. Pictura a fost initial un desen in pastel, care a fost pictat in 1891 si 1892. Au fost create mai multe versiuni ale acestui tablou, inclusiv „Yellow Boat”, „Evening” si o gravura in lemn in 1896. „Melancolie” infatiseaza o tanara cu fata ei. coborata si o figura in prim-plan ganditoare.
Desi Munch este renumit pentru picturile sale care infatiseaza starea deprimanta a disperarii, gandurile sale au provocat adesea o reactie mai simpatica. Multi oameni ar putea sa nu realizeze ca Munch a fost un renumit pictor norvegian care s-a inspirat din lucrarile autorului polonez Stanislaw Przybyszewski. In timp ce studia in Polonia, Munch a citit romanul lui Przybyszewski Mass for the Dead, iar picturile sale sunt o marturie a operei sale.
Desi Munch este probabil cel mai cunoscut pentru pictura sa „The Scream”, el este, de asemenea, considerat un precursor al artei expresioniste. In anxietate, Munch a incorporat motive din alte doua picturi pentru a crea o lucrare care descrie atat melancolia, cat si anxietatea. Femeia este figura centrala, in timp ce figura masculina este ghemuita langa ea, cu capul intors de la privitor.
Lumea Christinei de Andrew Wyeth
Cea mai faimoasa pictura a lui Andrew Wyeth, „Lumea Christinei”, infatiseaza o tanara intinsa pe un camp iarba, cu bratele incrucisate deasupra capului si privirea ei aruncata peste ferma indepartata. Acest tablou este o reprezentare puternica a rezistentei umane.
Pictura are si o valoare sociala. Evidentiaza locul persoanelor cu handicap in societate. Sentimentele de izolare si disperare sunt prea frecvente pentru cei care se simt dezavantajati in societate. Schimbarea politicilor societatii pentru a face acomodare pentru persoanele cu handicap este necesara pentru a crea o comunitate plina de compasiune. Indiferent daca o pictura este menita sa fie o elegie sau un comentariu sumbru asupra societatii, continutul sau este important.
Automat de Edward Hopper
Cele mai cunoscute tablouri triste ale lui Edward Hopper au un impact emotional care se extinde dincolo de valoarea lor estetica. Ei au o influenta asupra lumii cinematografice, inspirand generatii de regizori sa imite utilizarea lui a punctelor de vedere dramatice si a luminii in filmele lor. Wim Wenders si Orson Welles sunt doar doi dintre realizatorii care si-au gasit inspiratie in lucrarile lui Hopper. Alfred Hitchcock a fost inspirat de una dintre picturile lui Hopper in timp ce crea Psycho, in timp ce Terrence Malick a fost inspirat de munca sa din Days of Heaven.
Persistenta memoriei de Salvador Dali
Persistenta memoriei de Salvador Dali este o pictura recunoscuta in intreaga lume. I s-au dat mai multe nume, inclusiv „The Soft Watches” si „The Melting Watches”. Pictura a devenit o piesa iconica in sine. Pictura este relativ mica, masurand aproximativ 24 pe 33 cm. De cand Dali a pictat aceasta capodopera, ea a castigat faima si recunoastere imense. Nu este de mirare ca un tablou atat de mic a devenit unul dintre cele mai faimoase picturi din lume.
Femeie asezata de Picasso
Tabloul „Femme assise” de Pablo Picasso este o capodopera a miscarii suprarealiste. Cunoscuta pentru tonurile sumbre si figurile abstracte, aceasta femeie a fost pictata de Picasso intr-un moment in care relatia lui cu sotia sa se terminase si el nu era sigur de viitorul ei. Pictura a fost de atunci un obiect de colectie si a avut un pret ridicat.
„Femme assise” este un tablou esential pentru viata lui Picasso. Ea surprinde spiritul suprarealist si reflecta evolutia lui personala. Paleta dezactivata a picturii aminteste de redarile sale neoclasice ale Olgai, dar reprezentarea unghiulara este o indepartare drastica de picturile sale anterioare. Picasso a tradus formele cubiste in antagonisti imaginativi, iar pensula lui libera, picturala, confera imaginii o calitate emotionala.
L’Absinthe de Edgar Degas
„L’Absinthe” a fost pictat de Edgar Degas in 1876, infatisand doi indivizi izolati intr-o cafenea pariziana. Unul dintre ei este un barbat care poarta o palarie neagra si o pipa, in timp ce celalalt este o femeie intr-o rochie formala, care tine in mana un pahar de Absinthe. Nu este clar ce a avut in vedere artistul cand a pictat tabloul, dar multi critici au sustinut ca este un avertisment cu privire la pericolele absintului.
In timp ce multi oameni astazi asociaza bautura alcoolica cu sexul, acest tablou are un sens mai sofisticat. Evoca o imagine a Parisului artistic si a cercurilor artistice boeme, cum ar fi Moulin Rouge din film. Absinthe a fost mult timp asociat cu arta si Parisul boem, iar pictura lui Degas, L’Absinthe de Edgar Degas, nu face exceptie.
La Poarta Eternitatii de van Gogh
Tabloul At Eternity’s Gate este un exemplu extraordinar de postimpresionism. Spre deosebire de impresionism, care foloseste culori dezactivate si contururi subtiri, postimpresionismul subliniaza culorile saturate bogate si formele geometrice mai simple. Drept urmare, arta post-impresionista este mai abstracta si mai simbolica. Adesea descrie scene ale naturii si ale vietii umane. Titlul picturii reflecta acest lucru.
Numele „La Poarta Eternitatii” este o piesa a istoriei personale a artistului. Infatiseaza o perioada in care Van Gogh suferea de o boala mintala, iar pictura surprinde lupta lui. Artistul nu a putut sa-si gaseasca linistea in timpul disconfortului sau. Dupa o cearta tensionata cu Paul Gauguin, acesta si-a taiat una dintre urechi. Desi era constient de limitarile sale, nu avea suficient timp sa treaca prin acele porti. In ultimii sai ani, nu a avut de ales decat sa ramana in azil.
Batranul chitarist de Picasso
Acest tablou de Pablo Picasso este unul dintre cele mai faimoase exemple de utilizare a culorii de catre artist pentru a crea un sentiment de tristete si disperare. A fost pictat in perioada lui albastra, care de atunci a fost numita o marturie a constiintei sale. Artistul s-a indepartat de picturile mai vesele si pline de flori din zilele sale precedente si s-a concentrat in schimb pe tonurile deprimante de albastru din The Old Guitarist. Acest lucru a dus la un esec complet din punct de vedere financiar, iar Old Guitarist a fost considerat unul dintre cele mai recunoscute picturi ale sale.
Desi acest tablou poate parea deprimant, are un anumit sentiment de speranta si bucurie, mai ales ca artistul a folosit o chitara in compozitia sa. Accentul sau pe chitara a avut ca scop sa reaminteasca privitorului faptul ca muzica ofera o cale de iesire dintr-o viata deprimanta. Batranul chitarist este o figura tragica, dar chitara serveste ca o reamintire a puterii muzicii de a-i face pe oameni sa se simta mai bine.
