În 1972, profesorul de psihiatrie Peter Sifneos a introdus termenul „alexitimie” („a” –syn-, „lexis” –cuvânt-, „thimos” -afect-) pentru a se referi la o tulburare care face imposibil ca o persoană să-și detecteze propriile emoţii.şi de aceea îi dă un nume atunci când le exprimă verbal. De aceea, oamenii alexitimici nu sunt capabili să recunoască și să-și numească emoțiile.
Acest fapt presupune o interferență importantă în viața de zi cu zi a pacientului, îngreunând foarte mult relațiile interpersonale, întrucât oamenii din jurul lui primesc cu greu feedback cu privire la modul în care acțiunile lor influențează alexitimicul (de exemplu, sunt incapabili să-și exprime entuziasmul în fața veștilor bune). ). De aceea par adesea oameni reci și prea pragmatici.
La toate acestea se adaugă nivelul semnificativ de suferință emoțională care însoțește alexitimia și pe care pacientul nu știe să-l definească, ceea ce îi face extrem de dificil să-și autoregleze emoția.
Alexitimia poate fi prezentă în diferite tipuri de patologii, fiind mai ales frecventă în tulburările pervazive de dezvoltare precum tulburările din spectrul autismului. În cele mai multe cazuri, alexitima răspunde unor cauze biologice precum deficitele neurologice, deși poate fi și o consecință a expunerii individului la situații traumatice.
Cum se comportă un alexitimic?
Diagnosticul de alexitimie se face in general din observarea (si autoobservarea) comportamentului subiectului in diferite situatii in care recunoasterea propriilor emotii garanteaza un coping reusit. Pe lângă componenta de bază a alexitimiei, incapacitatea de a-și recunoaște propriile emoții, este obișnuit să găsim la acest tip de persoană câteva dintre următoarele comportamente considerate și caracteristici ale profilului persoanelor alexitimice:
– Capacitate scăzută de introspecție și fantezii; sunt oameni cu o viață interioară foarte scăzută. Au o tendință minimă de reverie. – Nu detectează sau recunosc emoțiile la alții. Lipsa de empatie. – Par serioși și plictisiți.
– Vorbesc foarte puțin. – Sunt excesiv de practice și raționale. Stilul lor cognitiv (modul de gândire) este orientat spre exterior și concret. – Prezintă o dificultate importantă când vine vorba de gestionarea afecțiunilor; Le este dificil să stabilească și să mențină legături afective. Acest fapt îi face să dezvolte relații sociale inadecvate caracterizate prin dependență emoțională sau izolare socială.
– probleme sexuale; lipsa dorintei sau impotenta. – Sunt impulsivi; reacţionează în mod disproporţionat la emoţii pe care ei înşişi nu le pot identifica. – Sunt oameni conformişti.
Scala Toronto este metoda cea mai utilizată pentru a sprijini observarea clinică a diagnosticului de alexitimie fără a înlocui în niciun caz procesul menționat anterior.
Un exemplu este cel al lui Luis a cărui iubită l-a părăsit. Relația de cuplu stagnase după câteva luni pentru că ea nu a perceput că el îi transmitea vreun sentiment.
Familia tânărului l-a încurajat să meargă la cabinetul psihologului când a verificat că nu înțelege motivele abandonului, deși nu au văzut că ar exista vreo suferință aparentă.
„Alexitimicii nu știu să pună etichete pe ceea ce simt”, explică psihologul Julia Vidal, directorul centrului de cercetare în Psihologie în Zona Umană, care a tratat mai multe cazuri în cabinetul ei.
„De obicei sunt cu partenerul lor pentru că ating, respectă și respectă regulile, fac la fel ca mediul. Dacă ajung să simtă atracție și să facă sex, dar nu exprima nimic altceva. Când sunt abandonați, singurul lucru pe care reușesc să-l spună este că cred că se simt rău”, spune expertul.
Acești oameni nu duc lipsă de emoții, sunt acolo, dar trebuie să le dezvolte. Incapacitatea de a le scoate îi determină să se somatizeze, ceea ce se reflectă în starea lor fizică, pe care nu o pot verbaliza sau gestualiza.
Totuși, adaugă psihologul, „au nevoie de acceptare socială, sunt ascultători de superiori, se relaționează cu semenii lor, au un comportament social corect dar nu vor avea o conversație personală pentru că le lipsește empatie, nu știu să se identifice. bine emoțiile celorlalți”.
De asemenea, au dificultăți în luarea deciziilor, deoarece nu numai rațiunea este folosită în acest proces, ci și emoția joacă un rol fundamental.
