In lumea de astazi, avem inca nevoie de conexiune sociala pentru bunastare emotionala, un sentiment de comunitate si sprijin. In ciuda acestei nevoi psihologice de conectare, singuratatea este o experienta comuna.
Aproximativ 80% dintre persoanele cu varsta sub 18 ani si 40% dintre cei peste 65 de ani raporteaza ca sunt singuri (Pinquart & Sorensen, 2001).
Cu numere atat de coplesitoare, trebuie gasita o solutie. Dar pentru a rezolva o problema, cel mai bun loc pentru a incepe este prin a intelege psihologia din spatele ei.
In acest articol, ne vom uita la psihologia singuratatii si la modul in care aceasta poate fi depasita si oferim resurse si carti excelente.
Inainte de a continua, ne-am gandit ca v-ar placea sa descarcati gratuit cele trei exercitii privind relatiile pozitive. Aceste exercitii detaliate, bazate pe stiinta, va vor ajuta pe dvs. sau pe clientii dvs. sa construiti relatii sanatoase, care va vor imbogati viata.
Ce este Singuratatea? 4 Simptome
Singuratatea poate fi definita ca un sentiment de neliniste sau disconfort fie de a fi singur, fie de a te percepe singur (Rubenstein & Shaver, 1982). Este asociat cu izolarea sociala perceputa, mai degraba decat cu izolarea obiectiva.
Simptomele singuratatii variaza de la psihologic la fizic. Adjective precum plictiseala, autocompatimire, tristete, gol si rusine au fost folosite pentru a descrie sentimentul de singuratate.
Rubenstein si Shaver (1982) au clasificat simptomele comportamentale ale singuratatii in patru domenii:
- Pasivitate trista, care include plans, dormit, nu face nimic, supraalimentare, tranchilizante si consum excesiv de alcool si droguri
- Activitati de singuratate activa, care implica scrisul, ascultarea muzicii, exercitiile fizice, lucrul la un hobby, studiul si munca pentru a evita singuratatea
- Cheltuiti bani prin cumparaturi excesive sau cumparand articole inutile
- Contact social prin contactul cu prietenii, angajarea in activitati sociale si facand lucruri pentru a evita sa fii singur
Psihologia singuratatii: teorii si cercetari
Cercetatorii au clasificat singuratatea in singuratate cronica si tranzitorie (Choi et al., 2012).
Singuratatea cronica este o experienta interna persistenta, care se extinde adesea pe o perioada de multi ani, indiferent de situatie. Singuratatea cronica poate varia in intensitate in timp (Choi et al., 2012).
Singuratatea tranzitorie este traita pe perioade mai scurte de timp si este de obicei rezultatul unei anumite situatii sau al unui factor de mediu (Choi et al., 2012).
Din punct de vedere psihologic, singuratatea include componente afective, cognitive si subiective. Aceste componente pot fi reprezentate de abordarile psihodinamice, cognitive si existentiale din psihologie.
Abordarea psihodinamica a singuratatii a fost descrisa pentru prima data de Fromm-Reichmann (1959), care a bazat singuratatea pe experientele copilariei timpurii care decurg din separarea dintre parinte si copil si lipsa contactului fizic si a intimitatii iubitoare.
In mod similar, John Bowlby a sustinut ca mecanismele de singuratate au fost un model de raspuns pentru supravietuirea speciei si ca legatura dintre mama si copil se bazeaza pe nevoile biologice (Hojat, 1989).
Conform abordarii cognitive, singuratatea rezulta din procesele de gandire. Singuratatea rezulta atunci cand perceptia si evaluarea unui individ asupra retelelor sociale nu sunt congruente (Heinrich & Cullone, 2006). Multe dintre definitiile de astazi ale singuratatii se bazeaza pe aceasta experienta subiectiva a conexiunii si nevoia interna de relatie.
Abordarea existentiala a singuratatii se bazeaza pe o perspectiva fenomenologica, pe sentimentele de singuratate si pe conditia umana fata de ceilalti (Jones, 1989).
Existentialismul este o abordare filozofica si priveste singuratatea ca punct de plecare. Aceasta abordare incearca sa inteleaga cum este acea experienta pentru client, mai degraba decat sa incerce sa trateze simptomele.
Efectele singuratatii asupra creierului
Cercetarile au demonstrat efecte semnificative ale singuratatii asupra creierului si a functiei cognitive. Senzatia de izolare sociala este un mare predictor al dementei si al bolii Alzheimer (Wilson si colab., 2007).
Boala Alzheimer a fost prezisa de gradul de singuratate, unde cei din decilul superior al scorurilor de singuratate au fost de 2,1 ori mai probabil sa dezvolte Alzheimer decat cei din decilul inferior (Wilson et al., 2007).
In plus, singuratatea a fost invers asociata cu performanta la masurile cognitive in randul a 823 de adulti in varsta fara dementa (Wilson si colab., 2007). Singuratatea a fost, de asemenea, asociata cu o scadere mai rapida a performantei cognitive pentru majoritatea masurilor cognitive pe o perioada de patru ani (Findlay, 2004).
Rezultatele testelor de inteligenta sunt, de asemenea, influentate de singuratate (Baumeister et al., 2005). Intr-un studiu, cercetatorii au impartit studentii universitari in trei grupuri si au oferit feedback fals dupa finalizarea unui profil de personalitate si evaluarea starii de spirit.
Participantilor li s-a spus una dintre urmatoarele: ca au un profil de personalitate care indica ca vor avea relatii pline de satisfactii, ca vor avea un viitor singuri sau ca sunt predispusi la accidente (Baumeister et al., 2005). Cercetatorii au ajuns la concluzia ca scaderea capacitatii cognitive s-a bazat exclusiv pe ideea sau frica de a fi singur.
Cercetari similare au aratat ca singuratatea scade abilitatile de performanta cognitiva si sarcinile de rationament logic. Baumeister si colab. (2002) au descoperit, de asemenea, ca le spune indivizilor ca vor avea un viitor singuratic afectata de auto-retinere.
4 Efecte asupra sanatatii fizice
- Singuratatea nu afecteaza doar sanatatea psihologica si emotionala a unui individ; efectele sale par sa accelereze imbatranirea fiziologica si sa prezica morbiditatea si mortalitatea (Shiovitz-Ezra & Ayalon, 2010).
Cercetarile arata ca exista o corelatie intre scorurile de singuratate si mortalitate. In plus, durata de timp petrecuta simtindu-se singura (in ani) a influentat semnele imbatranirii fiziologice (Shiovitz-Ezra & Ayalon, 2010).
- Singuratatea afecteaza, de asemenea, sanatatea cardiovasculara atat la adultii tineri, cat si la cei mai in varsta. Acesta a fost legat de niveluri mai ridicate de HDL, colesterol, concentratie de hemoglobina, consum maxim de oxigen, tensiune arteriala sistolica si boli coronariene (Thurston & Kubzansky, 2009).
- Calitatea somnului si functionarea in timpul zilei pot fi afectate de singuratate (Cacioppo et al., 2002). Somnul este important pentru efectele reparatoare, iar calitatea somnului este importanta pentru functionarea fizica si intelectuala, sanatatea mintala si implicarea in comportamente sanatoase de viata.
- Functia imunitara este asociata cu singuratatea. Singuratatea este legata de raspunsurile mai slabe ale anticorpilor la vaccinuri, imunitatea celulara afectata si o activitate mai scazuta a celulelor ucigase naturale (Pressman et al., 2005).
4 Teste de singuratate, scale si chestionare
Cunoscand prevalenta si efectele nocive pe care singuratatea le poate avea asupra populatiei generale, a devenit din ce in ce mai importanta gasirea unor metode de masurare si evaluare.
Testele, scalele si chestionarele pot oferi educatie si formare pentru lucratorii din domeniul sanatatii si practicienii. Urmatoarele scale au fost utilizate atat in cercetare, cat si in practica si creeaza o baza eficienta pentru crearea de interventii si tratament pentru singuratate.
1. Scala de singuratate UCLA (UCLA-LS)
UCLA-LS este o masura bine stabilita a singuratatii care a fost folosita in studii de cercetare timp de decenii (Russell, 1996).
Scala se bazeaza pe o perceptie subiectiva a singuratatii, in care respondentii evalueaza itemii pe o scara de patru puncte de la „niciodata sa nu ma simt asa” la „deseori sa se simta asa”.
Desi este o masura valida si de incredere a singuratatii, nu abordeaza in mod specific de cat timp participantul a simtit singuratatea, asa ca nu face distinctia intre trasatura si stare de singuratate.
2. Scala de singuratate De Jong Gierveld (DJG-LS)
DJG-LS a demonstrat, de asemenea, fiabilitate si validitate in studiile de cercetare (de Jong Gierveld & van Tilburg, 1999).
Scala de 11 itemi este punctata pe baza afirmatiilor selectate de participanti. Evalueaza singuratatea emotionala si sociala cu un domeniu mai larg de intrebari in comparatie cu UCLA-LS.
3. Indicele de izolare sociala Steptoe
Steptoe si colab. (2013) au creat un indice de izolare sociala. Izolarea sociala poate fi un indiciu al singuratatii. Acest indice implica o scara de cinci puncte, cu cate un punct alocat pentru fiecare dintre urmatorii factori:
- Necasatorit/neconvietuitor
- Contact mai putin decat lunar (inclusiv fata in fata, prin telefon sau in scris/e-mail) cu copiii
- Contact mai putin decat lunar (inclusiv fata in fata, prin telefon sau in scris/e-mail) cu alta familie
- Contact mai putin decat lunar (inclusiv fata in fata, prin telefon sau in scris/e-mail) cu prietenii
- Nu participarea la cluburi sociale, grupuri de rezidenti, grupuri religioase sau comitete
Persoanele cu un scor de 2 sau mai mult au fost definite ca fiind izolate social.
4. Scara Lubben Social Network (LSNS)
LSNS este un instrument scurt conceput pentru a evalua izolarea sociala la adultii in varsta. In general, dureaza cinci pana la 10 minute pentru a finaliza si masoara suportul social perceput din partea familiei si prietenilor.
A fost utilizat in cercetare si in setari practice, cum ar fi spitale comunitare, centre de ingrijire de zi pentru adulti, unitati de viata asistata si cabinete medicale. Scala de 10 articole poate ghida ingrijitorii in timp ce monitorizeaza nevoile adultilor in varsta.
Permisiunea de a utiliza cantarul poate fi obtinuta prin Boston College School of Social Work.
Cum sa depasesti singuratatea cu terapie
Dintr-o abordare terapeutica, reducerea sentimentelor de singuratate implica incurajarea unui sentiment de conexiune, precum si modificarea perceptiilor de izolare sociala.
Simptomele de singuratate, depresie, anxietate si suferinta emotionala pot fi tratate, dar este esential sa se abordeze cauza principala: partiniri cognitive, concepte care stau la baza amenintarii sociale, hipervigilenta si nevoia individuala de relatii sociale.
Terapeutii, consilierii si grupurile de sprijin pot ajuta indivizii sa identifice modelele de gandire negative si valorile de baza care duc la singuratate. In plus, terapia poate oferi resurse pentru a face fata singuratatii, a imbunatati conexiunile sociale si comunicarea si poate oferi un spatiu sigur pentru sentimentele de singuratate si alte emotii.
Indivizii pot invata sa treaca prin durere, sa dezvolte abilitati interpersonale eficiente si sa isi dezvolte increderea pentru a se ramifica si a se conecta cu ceilalti. Profesionistii pot ajuta clientii sa depaseasca anxietatea sociala, care este adesea o cauza de baza a singuratatii.
