Mi-e dor de tine. Mi-e dor de mesajele text pe care obișnuiam să ne trimitem unul altuia despre orice prostie s-a întâmplat în viața noastră. Mi-e dor de felul în care oamenii mă întrebau unde ești când nu erai cu mine, pentru că toată lumea știa că nu putem ieși unul fără celălalt. Mi-e dor să râd cu tine la toate glumele noastre.

Mi-e dor să ne trimitem Snapchat-uri jenante și apelurile noastre video la baie. Mi-e dor că dintr-o singură privire am știut exact la ce ne gândim. De asemenea, mi-e dor de familia ta și de felul în care obișnuiai să mă lase la curent cu fiecare eveniment care ți s-a întâmplat cu ei. Mi-e dor să știu că ai fost mereu acolo pentru mine, să mă susții, indiferent cât de rea ar fi situația. Întotdeauna am știut că vei fi acolo. Mi-e dor de persoana mea preferată, de cealaltă jumătate… de cel mai bun prieten al meu. Nu-mi place ca oamenii să mă întrebe cum ești, pentru că chiar nu știu. Urăsc faptul că conversațiile noastre, care odinioară erau atât de naturale și aparent nesfârșite, sunt acum doar pline de tăceri incomode. Nu-mi place fața ta, fața pe care eram atât de obișnuită să o văd în fiecare zi și în fiecare oră, Ea a devenit una din mulțime. Urăsc că acum putem trece zile fără să vorbim între noi și că majoritatea conversațiilor noastre încep cu: „Îmi pare rău că nu am vorbit mai devreme”.

Sunt supărat pe noi pentru că am lăsat prietenia noastră să se transforme în asta. Ce s-a întâmplat cu noi? Cum de am încetat să ne mai vedem? Cum am putea să nu ne dăm seama la timp că asta se termina? Sunt supărat pe noi pentru că nu ne-am luptat mai mult pentru prietenia pe care o aveam. Nu eram ca majoritatea prietenilor. A fost o prietenie la care nici tu, nici eu nu ne așteptam să se încheie într-o zi. Am fost noi împotriva lumii, iar acum nu suntem nimic. Sunt supărat pe noi pentru că lăsăm prietenia noastră să devină altceva decât amintiri.

Sunt trist pentru ca nu stiu unde sa merg de acum incolo. nu stiu ce sa spun. Nu s-a întâmplat cu adevărat nimic pentru ca totul să se fi schimbat, așa că cum să-l rezolv? Ce pot face cu acest dor îngrozitor de a nu pleca? Cum pot evita sentimentul teribil de a ști că nu mă vei mai suna niciodată? Cum putem găsi o soluție care să ne restabilească prietenia cu aceeași ușurință cu care ne-am despărțit?

Mi-e teamă că nu putem remedia lucrurile și până la urmă nu a fost o veșnicie. Mi-e teamă că de acum înainte nu vei mai fi parte din viața mea. Că atunci când îmi îmbrățișez prietenii la absolvire, tu nu ești acolo. Mi-e teamă că atunci când voi avea prima petrecere de inaugurare în noul meu apartament, nu mă vei ajuta cu pregătirile. Că, când vine ziua nunții mele, mă uit în jur și printre toată mulțimea fața ta nu e acolo. Dar ceea ce mă sperie cel mai mult este că nici nu îți pasă de asta. Mi-e teamă că poate nici nu ai observat absența mea, sau poate că pur și simplu nu-ți pasă. Mă sperie să știu că m-ai înlocuit deja. Mă tem că nu-ți amintești prietenia noastră cu atâta drag ca mine. Că lipsa noastră de viitor nu te doare la fel de mult pe cât mă doare pe mine.

Totuși, chiar dacă nu este cazul, nu renunț la speranța că într-o zi drumurile noastre se vor încrucișa din nou, oricât de greu pare acum. Nu voi înceta niciodată să-mi fac griji pentru tine și nici nu voi înceta să-ți urez bine în viață. În tăcere, voi zâmbi din locul meu în timp ce ne mișcăm prin lume. Vei avea întotdeauna un loc cu totul special în inima mea, chiar dacă eu nu am unul în a ta. Nu voi înceta niciodată să-mi amintesc prietenia noastră cu dragoste și mereu voi spune că întâlnirea cu tine a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat.

Nu știu ce ne rezervă viitorul, dar știu un lucru: nu voi găsi niciodată un prieten ca cel pe care l-am găsit în tine.

Multumesc pentru tot. Mi-e dor de tine mai mult decât am crezut vreodată.

Sursa: mimundoverde