Animalul tau de companie face parte din familie? Nu e nimic nou. Exista dovezi arheologice care sugereaza ca vikingii isi tineau propriile animale in mare atentie – chiar intim –, luandu-le cu ei in calatorii. La inceputul acestui an, dovezile stiintifice au descoperit pentru prima data ca, inca din secolul al IX-lea, vikingii au adus cu ei cai, caini si alte animale peste Marea Nordului.
Presupunerea predominanta a fost ca armatele vikinge intreprinzatoare au dobandit pur si simplu cai (impreuna cu alte obiecte de prada) in raidurile lor in Insulele Britanice. Dar aceste descoperiri sugereaza ca profunzimea relatiilor pe care oamenii de varsta vikinga le-au avut cu animalele au fost dramatic subreprezentate.
Dar de ce? La urma urmei, marea majoritate a oamenilor – scandinavi sau de alta natura – care traiau in epoca vikinga s-au bazat pe agricultura pentru a supravietui. De ce a durat atat de mult pana cand cercetatorilor sa realizeze ca acesti oameni si animale au intretinut relatii profunde, complexe, emotionale si care se imbogateau reciproc?
Societatilor din trecut le pasa de oameni, animale si lucruri in mod diferit. Unii oameni ar putea fi detinuti, chiar priviti ca obiecte si apreciati cu mult mai putin decat unele animale. In cercetarile noastre, folosim atat arheologia, cat si textele pentru a arata ca unii cai din comunitati precum cele din Scandinavia si Islanda de epoca vikinga ar putea fi vazuti ca „oameni” insisi, capabili de actiune si demni de un tratament atent si deliberat.
Cai in morminte umane
Caii din era vikinga erau vazuti ca creaturi liminale, ceea ce inseamna ca erau capabili sa treaca granitele fizice si conceptuale, sa calatoreasca pe diferite terenuri si chiar intre lumi. De asemenea, au avut o semnificatie cosmologica.
Poezia nordica il infatiseaza pe zeul Odin calare pe tara mortilor pe calul sau cu opt picioare Sleipnir. Un bracteat recent descoperit – sau pandantiv – care poarta o inscriptie runica din Danemarca ar putea sugera, de asemenea, o asociere intre Odin (sau cel putin cineva care se identifica ca „omul lui Odin”) si un insotitor de cal inca de la inceputul secolului al V-lea d.Hr.
Din punct de vedere istoric, cadavrele de cai din inmormantarile epocii vikingilor au fost interpretate ca simboluri ale calatoriei catre viata de apoi, parte din posesiunile decedatului in viata de apoi sau ca simboluri de statut. Dar acestor interpretari lipsesc ceva vital – legatura dintre cal si calaret.
Caii au relatii speciale cu calaretii lor, deoarece ambii trebuie sa invete sa lucreze unul cu celalalt. In poezia nordica (dintre care unele se leaga de epoca vikinga), caii erau o parte vitala a identitatilor razboinice. Poezii legendare despre eroii Helgi si Sigurd infatiseaza eroi care sunt aproape inseparabili de tovarasii lor de cai. Grani, calul lui Sigurd, ucigasul de dragoni, de exemplu, este infatisat doliu pe Sigurd dupa moartea sa.
Dovezi ale parteneriatelor dintre oameni si cai au fost gasite in inmormantarile din nordul Europei, de la marile inmormantari ale navelor din Ladby si Gokstad, pana la inmormantarile ecvestre din Danemarca din secolul al X-lea, pana la inmormantarile mai modeste de cai umani din Islanda din epoca vikinga. . Dar caii nu erau ingropati doar cu barbati.
Ilustratie a mormintelor de Miroslaw Kuzma.
La Trekroner-Grydehoj din Sjaelland, Danemarca, o femeie a fost ingropata cu un cal langa ea, un picior suprapus partial cu corpul uman (mai sus). Ceva despre acest om si acest cal insemna ca un aranjament atat de intim era potrivit.
Se crede ca femeia ar fi fost un specialist in ritualuri, posibil o vrajitoare, ingropata cu o tija de cupru cu varf de fier si o serie de alte obiecte, inclusiv cateva cutite, o galeata si o cutie mica de lemn. O piatra mare plata, un caine care fusese taiat in jumatate si cateva oase de oaie, precum si niste stifturi de fier (eventual pentru fixarea bagajelor de o sa) si un lant de caine au completat inmormantarea.
La Love din Vestfold, Norvegia, o inmormantare din secolul al X-lea are si un cal asezat langa o femeie. La fel ca femeia de la Trekroner-Grydehoj, se crede ca au fost un specialist in ritualuri. Dar femeia nu a fost singura ingropata cu uneltele meseriei ei. Pe pieptul calului ingropat alaturi de ea a fost asezat un carlig de fier (un inel de metal cu inele mai mici atasate de el). Atunci cand sunt atasate la hamurile de caruta sau la capatani, inelele metalice tinteau. Se crede ca ar fi putut juca un rol in ritualurile epocii vikingilor.
Aceste femei au fost ingropate cu acesti cai pentru ca aveau relatii speciale? Sau pentru ca erau vrajitoare? Sau a fi vrajitoare a implicat relatii stranse cu aceste animale? Credem ca, printre alte ritualuri, caii par sa fi fost participanti vitali la procesele si practicile funeraliilor.
E bine sa mori, bine sa traiesti
Cercetarile arata ca relatiile cu caii au o serie de beneficii, in special pentru tineri. Este interesant, atunci, ca exista o insistenta repetata in poezia nordica si in saga medievala ca tinerii sa practice ingrijirea si dresajul cailor. Caii sunt considerati parteneri in agricultura si adesea chiar membri ai familiilor in aceste texte.
Saga din secolul al XIII-lea Bjarnar Saga Hitdolakappa infatiseaza chiar si o femeie care pare sa beneficieze de o forma medievala de terapie asistata de ecvine, gasind alinare din boala ei stand pe calul ei in timp ce acesta este condus in jurul unui camp:
Cea mai mare usurare i-a fost oferita sezand calare, in timp ce Tordr ii conducea calul inainte si inapoi, si el a facut-o, desi era o durere mare pentru el, deoarece voia sa incerce sa o consoleze.
Intr-o perioada de tulburari ecologice, privirea in trecut pentru a intelege relatiile pe care oamenii le-au avut cu animalele poate inspira diferite abordari ale prezentului si viitorului. Avand in vedere recenta victorie a activistilor maori care acorda personalitate juridica si drepturi unui rau, cautarea analogiilor istorice, cum ar fi vikingii si caii lor, ne poate incuraja pe toti sa continuam sa promovam relatii mai responsabile cu lumea non-umana.
